Țara Maramureșului
este un loc de vis cu peisaje care îți farmecă privirea de îndată ce faci cunoștință cu ele: munți împăduriți brăzdați de ape repezi și cristaline, dealuri mărețe ce se îmbrățișază și se întrepătrund, decorate de căpițe și clăi așezate parcă strategic ca niște paznici încremeniți, lacuri molcome și liniștite, pășuni nesfârșite, cascade sălbatice, specii florale rare pline de culoare și viață … Cu o zestre de 38 de arii naturale protejate, dintre care aș aminti: Creasta Cocoșului, Pietrosul Rodnei, Tăurile Chendroaiei, Piatra Rea, Defileul Lăpușului etc. MARAMUREȘUL se poate considera un tărâm răsfățat de soartă, un loc în care Dumnezeu parcă a avut mai multă grijă cu creația Sa.
Sunt puține locuri în România unde oamenii sunt atât de ospitalieri, omenoși și bucuroși atunci când un stăin le calcă pragul, precum sunt moroșenii. Pentru a-i cunoaște mai bine și a te îndrăgosti ireversibil de ei trebuie să intri în vorbă cu ei, să le calci pragul și să le stai la masă, dar mai ales trebuie să-i vezi îmbrăcați în straie de sărbătoare, când merg la biserică duminica, iar mai apoi se întâlnesc la joc în mijlocul satului. Vei avea impresia că timpul a stat în aceste locuri și că modernitatea nu a avut puterea să pătrundă atât de mult încât să altereze fibra spiritualității și a tradiției străbune.
Legătura profundă și specială a moroșanului cu divinitatea este trădată atât de multitudinea mânăstirilor și a bisericilor din lemn, care înnobilează Maramureșul, cât și de forma cu totul originală, unică în lume a acestor lăcașuri de cult. Trecând prin satele maramureșene nu e greu să observi că aproape fără excepție fiecare sat își are biserica sa din lemn, dacă sunt două biserici măcar una este din lemn. Cu turnurire înalte, ca să fie cât mai aproape de Dumnezeu, cu stâlpi grei de brad sau stejar sculptați manual, cu acoperiș din șindrilă și cu picturi interioare dintre cele mai vechi, fiecare biserică este un colț de rai. Dacă ai ocazia să și intri într-un astfel de lăcaș vei simți că ești mai aproape de Dumnezeu, că cerul a venit spre tine și comuniunea ta cu divinitatea este mult ușurată. Bisericile din Maramureș sunt creația meșterilor locului, opt dintre acestea au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, putând fi vizitate la: Bârsana, Budești, Desești, Ieud, Plopiș, Poienile Izei, Rogoz și Șurdești, așa că dacă ajungi în Maramureș să nu omiți să le vizitezi …
Lemnul este unul dintre simbolurile Maramureșului pentru că oamenii au știut să-l folosească în cele mai diverse forme: de la blidul din care mâncau, până la casa în care locuiau sau biserica în care se rugau. Construite în general pe trei stâlpi şi un „fruntar” (pragul de sus al porţii) din lemn de stejar, având „hăizaşul” (acoperişul) şindreluit, porţile din această zonă au fost comparate adesea cu veritabile „arcuri de triumf”, pe sub care ţăranii treceau cu demnitate. „Ataşamentul localnicilor faţă de aceste valoroase construcţii, cu atât de profunde rădăcini în tradiţiile de cultură şi artă, cât şi în istoria social-politică a Maramureşului este ilustrat de faptul că până azi s-a păstrat obiceiul de a categorisi gospodării după porţi. Motivele sculptate pe porți au subînțelesuri magice ce permit incursiuni într-un univers mitologic cu rol protecționist pentru casă și familie: funia, nodurile, rozetele solare – cu variaţiile: cerc simplu, cercuri concentrice, soare cu chip omenesc, toate având la origine un ancestral cult solar –, apoi pomul vieţii („simbolul vieţii fără de moarte şi al rodniciei nesfârşite”), motivul şarpelui (păzitorul gospodăriei), chipul omenesc, păsările, dintele de lup, bradul ş.a.m.d. Azi, mai pot fi văzute în Maramureș porți și case vechi din lemn în special în satele de pe Valea Cosăului și Valea Marei, precum și în Muzeul Satului din Baia Mare și Sighet.
Moroșenii au știut să-și păstreze tradiția și să o transmită din generație în generație într-o formă cât mai puțin alterată. Viața la țară în Maramureș păstrează ca repere principale muncile câmpului și marile sărbători creștine. Începutul de an debutează cu o multitudine de obiceiuri de Anul Nou și Boboteză. Primăvara aduce obiceiurile legate de cinstirea primului gospodar ieșit la arat (Tânjaua de pe Mara, Udătoriu din Șurdești) și a sărbătorii Sfintelor Paști. Vara vine cu obiceiuri legate de Sânziene, cu tradițiile sărbătorii Sfântei Marii și ale sărbătorilor închinate sfinților. Sărbătorile închinate recoltei vin odată cu toamna, când maramureșenii mulțumesc divinității pentru roadele pământului și se încheie la mijlocul lunii noiembrie, când Lăsatul Secului marchează începutul pregătirilor pentru Crăciun, sărbătoarea cea mai frumoasă de peste an, când înterg Maramureșul răsună de glasurile colindătorilor.
Meșteșugurile populare încă se mai păstrează aici ca în vechime, fiind transmise din tată în fiu, din generație în generație, într-o formă autentică. Pe un loc fruntaș printre meșteșugurile tradiționale din Maramureș se află sculptatul în lemn. De la blide, linguri, pecetare și obiecte de mobilier, la case, porți și biserici, tuturora meșterii lemnari le-au dat forme dintre cele mai ingenioase. Femeile stăpânesc la perfecție arta țesutului. În fiecare casă există ”ruda” cu țesături din lână și cânepă, pe care femeile le țes la teară (război de țesut) și pe care le colorează natural cu culori extrase din plante și coajă de copaci. Olăritul se mândrește cu centrul de la Săcel, unde lutul roșu scos de la adâncimi foarte mari și prelucrat cu tehnici străvechi face vasele rezistente. Tot în Săcel se fac măștile tradiționale de Anul Nou, purtate de feciori pentru alungarea spiritelor rele. Clopul moroșanului, elementul vestimentar inconfundabil și nelipsit se ”fabrică” încă pe Valea Cosăului în satul Sârbi, unde întâlnim cei mai pricepuți clopari din Maramureș. Pictura pe sticlă, broderia, costumele populare din Maramureș sunt tot ”mărci întregistrate” ale acestei minunate zone pe care le puteti vedea încă vii și autentice.
Cimitirul de la Săpânța și-a primit denumirea de ”Cimitirul vesel” datorită crucilor de pe morminte, care sunt foarte colorate și inscripționate cu poezii satirice și epitafe. Acesta a devenit de-a lungul timpului un obiectiv turistic important al zonei aducând faimă localității în care se găsește . Cimitirul a fost construit la mijlocul anilor 1930 de către artistul popular Stan Ion Pătraș – sculptor, pictor și poet, care a început să confecționeze crucile altfel decât în cimitirele obișnuite. Imaginile cioplite în lemn înfățișează în mod naiv una dintre caracteristicile cele mai proeminente ale vieții celui îngropat acolo, iar epitafurile sunt scurte poezii satirice, scrise în grai popular la persoana întâi. Caracterul aparte a acestui cimitir a fost pus în legătură cu cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire şi pe consideraţia că moartea era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viaţă, mai bună. Pentru pictarea scenelor, se foloseau culori tari: „albastru de Săpânța”, verde, galben, roșu, alb. Cimitirul vesel este fără îndoială o atracție turistică împortantă mai ales pentru perspectiva unică pe care o oferă asupra morții și face parte din top 10 cele mai vizitate destinații funerare din lume.
În Maramureș există o multitudine de muzee concentrate în jurul celor două orașe mari ale județului: Baia Mare, reședința de județ și Sighetul Marmației, vechea capitală a Maramureșului. Muzeul de Mineralogie din Baia Mare găzduiește o spectoculoasă colecție de minerale și pietre rare unică în lume. Baia Mare și Sighetul Marmației au privilegiul de-a deține fiecare câte un muzeu de etnografie, unde vizitatorii pot afla informații despre vechile ocupații ale oamenilor din aceste ținuturi și pot vedea case vechi, porturi, ceramică, unelte și multe altele. Despre trecutul Băii Mari și a localităților din jur ne vorbește Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, iar despre patrimoniul artistic al municipiului, Muzeul de Artă, ambele aflate în reședința județului. În Sighetul Marmației, o celebră închisoare politică din vremea comunistă a fost transformată în Memorialul Victimelor Comunismului și a Rezistenței. Tot în Sighet, casa în care s-a născut Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a devenit atât casă memorială cât și muzeu al culturii evreiești. Acestea sunt doar câteva destinațiile culturale dintre cele mai importante ale Maramureșului propuse de noi, pentru că în fapt există mult mai multe locuri care merită vizitate, atât lăcașuri de cultură și case memoriale cât și monumente istorice.
Dacă intrați în casă de moroșan primul lucru pe care va trebui sa-l faceți este să beți un pahar de horincă. Este semnul că sunteți bineveniți și acceptați de acea casă. Horinca nu e doar o băutură tradițională, ci e și mândria fiecărui moroșan. De prune, de mere, de pere, de cireșe … sau de alte fructe licoarea magică ca să fie apreciată trebuie să fie cât mai tare, să țină mărgelele pe gâtul uiegii (sticlei) până zici ”Tatăl Nostru”. E licoarea care stropește orice ospăț, descrețește frunțile, leagă prietenii și dezleagă limbi și uneori e un elixir cu puteri tămăduitoare: ”De beu un pic de horincă, Nu mă mai doare nimică!” Dar nu uitați să o beți cu măsură, că după două – trei pahare ”picioarele vi se-nmoaie ca pământu după ploaie”.
Născută în inima naturii, muzica tradițională maramureșană este una inconfundabilă, plină de patos și ritm. Fie că-i de dor, de dragoste, de petrecere sau de pahar, cântecul maramureșan te umple de trăiri și emoții profunde. Cetera (vioara) acompaniată de zongoră (chitară simplă modificată la 5 corzi) și dobă formează orchestra morosanului și la care, dacă adăugăm horitul cu vocea și chiuiturile inconfundabile, avem toate condițiile întrunite pentru ca sufletul celui ce ascultă o astfel de muzică să vibrează și să salte odată cu ritmurile horilor și a dansului. (”După joc moroșenesc,/ Uscu-mă și mă topesc, ”). Dacă nu credeți ceea ce va spun incercați și vă veti convinge singuri.
