Istorie
Numită adesea „Mocăniţa de pe Valea Vaserului“, Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural. Pe o rută de aproape 60 kilometri distanţă circulă (turistic 21.6 km, stația Paltin) – pe lângă locomotive Diesel – până astăzi locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus (prescurtare de la Calea Ferată Forestieră) devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcţionează cu abur. Un drum până la stația Comanu dura în media 5 ore dus, 5 ore întors, total 10 ore.
Linia care a fost construită dupa ecartamentul austro-ungar de 760mm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser. Calea ferată trasează o zonă împădurită enormă, unde nu există drumuri sau sate, ci este locuită doar de urşi şi lupi.
Utilizarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului s-a iniţiat de la începutul sec. al XVIII-lea, sub imperiul austro-ungar. Coloniştii vorbitori de limba germană au pătruns primii în pădurile virgine şi cu ajutorul plutăritului au adus lemnul tăiat la gaterele din Vişeu de Sus.
În 1932 s-a început construcţia la Calea Ferată Forestieră, care în comparaţie cu plutăritul însemna un enorm progres tehnic. Căile ferate forestiere s-au răspândit în acea vreme în toată Europa, în special în zona carpatică. Principiul lor de funcţionare era simplu: urmând cursul râului, a fost necesară o rază îngustă a curbelor (de aceea calea ferată are ecartament îngust); era în aşa fel organizat încât trucurile goale pentru lemn erau trase de locomotivele mici în sus, pe când trenurile cu mare încărcătură coborau la vale, înspre gater, doar din când în când ajutate de locomotive şi înfrânate. Deşi în majoritatea ţărilor europene, cel mai târziu după anul 1945 căile ferate forestiere au fost înlocuite cu drumuri forestiere, în România acestea s-au menţinut destul de mult.
În 1970 administraţia silvică publică se practica pe o distanţă de peste 3000 km, până în anul 1986 România chiar a mai fabricat noi locomotive cu abur pentru căile ferate forestiere şi în 1989 încă au mai existat peste 15 căi ferate forestiere cu puţin peste 1000 km de şină.
Schimbările economice de după ’90 au avut efecte fatale asupra CFF-urilor naţionale de atunci: pe parcursul a câtorva ani au fost toate scoase din funcţiune, demontate, locomotivele şi vagoanele date la fier vechi sau vândute. Singura cale ferată forestieră care astăzi mai funcţionează este Mocăniţa de pe Valea Vaserului. Ea îşi îndeplineşte până astăzi scopul său iniţial de cale ferată forestieră, transportul lemnelor.
Exploatarea feroviară este realizată din anul 2003 de firma română R.G.Holz Company S.R.L., căreia îi aparţine de asemenea şi suprafaţa depoului şi majoritatea vagoanelor şi locomotivelor. La fel ca şi înainte, calea ferată şi o mare parte din pădurile de pe Valea Vaserului sunt în proprietatea statului.
Valea Vaserului, din Vişeu de Sus până la staţia terminală Izvorul Boului, nu se poate compara cu nicio altă vale din Carpaţi. Ea cuprinde o zonă împădurită enormă, care până la taberele muncitorilor nu este locuită şi singura cale de acces o reprezintă calea ferată forestieră. Ca şi zonă ce face parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“, Valea Vaserului se află sub protecţie europeană, utilizarea ei forestieră este însă permisă; obligaţiile ecologice asigură faptul că pădurea va fi conservată la capacitatea ei actuală. Traseul complet al căii ferate forestiere Valea Vaserului are 46,3 de km. Există totuși și curse cu drezine (mașini modificate pentru a circula pe calea ferată). Din păcate, pentru traseele turistice regulate (Mocăniță), este prea complicat până la capăt și un traseu ar dura 12-13 h dus-întors, motiv pentru care Mocănița merge doar până la stația Paltin.
Pornind din Vişeu de Sus spre pădure, există aprox. 8 km de drum neasfaltat, presărat cu case. În Delta-Novăţ, acolo unde şina formează un triunghi pentru bifurcaţie, calea ferată se ramifică la dreapta pe o distanţă de aproape 7 km spre Valea Novăţ, iar la stânga, de-a lungul râului Vaser, continuă magistrala spre Comanu. Prin Cozia, Botizu, Făina şi până la Comanu, calea ferată trece printr-o zona spectaculoasă din punct de vedere al peisajului: regiuni înguste ale defileului, poleite cu stânci, văi şopotitoare, coloritul vesel al pădurii diversificate, trei (!) tuneluri scurte înainte de Botizu. În Făina, mai sus de gară se poate vizita o capelă construită de coloniştii austrieci, închinată Prinţesei Elisabeta („Sissi“).
Aprox. 5 km după Făina, la Măcârlău, calea ferată străbate rămăşiţele unui dig, altădată solid, care avea în trecut o funcţie importantă în procesul plutăritului.
Călătoria pe Valea Vaserului, fie o excursie de o zi cu trenul sau o drumeţie mai lungă cu cortul, este până astăzi o aventură. În mijlocul pădurii întunecate, sau pe pajiştile invadate de soare, în gările singuratice sau în tabăra energică şi zgomotoasă a muncitorilor din pădure, se deschide o lume fascinantă, o altfel de lume.
